Am renunţat la uniforma rigidă şi am îmbrăcat haine scumpe cu etichete care indică „valoarea”, am înlocuit cozile la alimente cu plimbările lungi prin malluri şi am învăţat că putem spune orice gândim, uneori chiar fără discernământ. Libertatea ne-a mai dat lecţii şi despre ce înseamnă să fii român şi dincolo de România. Cititorii evz.ro şi-au amintit, cu diferite ocazii, ce a însemnat să fii român în comunism.

„A fost odată ca niciodată…”, îşi aminteşte Andrei Marian, „Copii care primeau 400 de lei bursa la liceu. Studenţi care primeau 500 de lei bursa. Taberele din vacanţe care atunci erau o realitate şi nu o utopie ca acum. Oameni care munceau în toate ramurile economiei, care aveau salarii cuprinse între 2000 şi 7000 de lei pe lună, care primeau locuinţe gratuit (fără credite bancare) şi pentru care concediul într-o staţiune turistică era o realitate. O economie puternică, care a avut realizări deosebite. Eram tineri…frumoşi şi deştepţi…şi împreună am construit o ţară… iar această ţară se numea România. Noi am construit tot ceea ce este…spuneţi şi voi ce aţi construit…”.

Povestea lui ’ Nea Adidas

„Eram la o şedinţă a oamenilor muncii în uzină. Venise şi un baştan de la judeţ, de la partid. După toată chestia aia cu planul, realizările, lupta pentru socialism, a venit şi timpul la luat cuvântul. Un muncitor mai amărât de la noi, cu vreo patru copii, primeşte şi el cuvântu şi, după frazele standard cu „vom munci”, „vom realiza”, „ne angajăm”, a spus că ar mai avea o doleanţă, dacă s-ar putea să se aducă la magazin din când în când şi ceva carne, nu numai „adidaşi”. Atunci, rotofeiul din prezidiu, cel de la judeţ, se aplecă la urechea directorului care stătea lângă el şi îl întrebă în şoaptă, dar totuşi destul de tare pentru a fi auzit de cei din rândurile din faţă… „Ce adidaşi vrea acesta, mă?”. A rămas de atunci muncitorul nostru cu porecla „adidas”. Ah, nu s-au mai adus adidaşi de atunci, dar nici carne”, povesteşte mucalit un cititor care semnează Mihai.

Omagiu "iubitului conducător" Foto: Agerpres

Frigul domnitor

„În camera în care dormeam scoteai aburi iarna, atât era de frig. Îmi încălzeam pijamalele pe sârma întinsă deasupra focului, apoi fugeam iute sub plapumă. Apă caldă, trei ore pe zi. Portocale, de două ori pe an. Din când în când mai găseai în tomberon, când mergeai cu gunoiul, câte un fetus…senin, a o păpuşă chinezească (…)”, scrie un cititor sub pseudonimul „Nenea Iancu”.

„Te trezeai la 5.00 ca să mergi pe jos 2 kilomteri, nu conta dacă ploua sau ningea! Aveai 10 ani şi nu te puteai urca în autobuz  căci te împingeau ca animalele! Stăteai şi răbdai de frig ca să mergi 10 kilometri! Toţi minerii veaneau morţi de bţi seară de seară şi aveau 3000-4500 de lei salariul! Un doctor şi un profesor erau cu 2000-2500 de lei! Ascultai Europa Liberă în chiuvetă ca să ai antena cât mai mare. Aveai un număr nazist de pionier pe o uniformă comunistă. Culegeai cartofi şi porumb ca elev în timp ce ţăranii furau de rupeau! Cumpărai o pâine neagră tare ca betonul şi erai forţat să cumperi şi un kilogram de peşte împuţit de câteva luni! Nu găseai petrol ca să poţi pune în lampă să poţi învăţa seara! Toate inspectoratele erau pline cu pile şi relaţii, luai gradul I sau II cu doi viţei! Primeai o ciocolată ungurească şi o portocală o dată pe an prin Sindicat de Anul Nou, de la părinţi! Oricum, mulţumesc, „partid iubit”, fiindcă m-ai călit”, rememorează cu obidă un alt cititor care semnează simplu, „am trăit”.