|
Telefoanele smart devin instrumentele de căutare ale acestui an, iar, până în 2011, se estimează că vânzările de telefoane mobile vor ajunge la 400 milioane de unităţi şi le vor depăşi pe cele de calculatoare.
Acesta este una dintre concluziile celui mai recent raport al specialiştilor în tehnologie, media şi telecomunicaţii din cadrul Deloitte. Până în 2012, livrările de telefoane smart ar putea depăşi pragul de 500 de milioane de unităţi. De asemenea, o serie de aspecte ale căutării pe telefoane mobile s-ar putea dovedi superioare celei tradiţionale, pe calculator, până la sfârşitul lui 2010.
De exemplu, utilizatorul poate primi nu doar sugestii privind locul unde poate servi masa sau de unde poate cumpăra un cadou, ci şi indicaţii pas cu pas specifice sistemelor de navigare GPS. Valoarea acestei funcţii pentru publicitari şi furnizori va fi foarte importantă, iar producătorii de calculatoare ar putea să se extindă în producţia de mobile.
Experţii Deloitte mai estimează că, în 2010, utilizatorii şi rata de utilizare a serviciilor mobile Voice over Internet Protocol (VoIP) se vor dezvolta de la o simplă nişă la o tendinţă principală, iar numărul utilizatorilor se aşteaptă să crească la câteva zeci de milioane. Aceste servicii oferă convorbiri la cost redus şi noi funcţionalităţi.
|
vai si amar de voi
cine a pus "stirea" asta aici arata ca nu are nici habar nici creier. halal
de unde ati scos aberatia asta???
Deja sustineti ca nu mai cumpara nimeni desktop si ca pe viitor vom avea exclusiv laptopuri, acuma cica nu mai luam laptop deloc. Probabil jucam un shooter pe telefon si facem grafica pe ecrane de 2 inchi.
rusinos!
Domnul redactor sa mai puna mana si pe sapa nu doar pe scris in jurnal!
A vorbit si nea Ion...
Vrei sa spui ca vom face proiectele de arhitectura si peisagistica pe telefon? Sau il vom folosi la comenzile liniilor de asamblare din fabrici, ori la monitorizarile din centralele energetice?
calculatoru
calculatoru ai una si computaru ai alta la ce va referit .
Voi o luati pe "ulei"!!!!!
Va incanta toate chitz-chiturile si briz-brizurile dar telefonul este telefon si computerul computer.Cand a aparut Iphonul am citit ziarele romanesti de undeva din us, am ramas dezgustat calitate ,grafica viteza .Eu nu stiu cum sa mai bag in computerul meu placi grafice ,rezolutii, HD , monitorul lcd-ul de 24" nu ma mai multumeste si voi vre-ti sa merg la 2" O camera video HD isi facea reclama(nu spun nume) ca focalizeaza dupa 8 fete umane are si GPS,..nene facem film sau ne plinbam prin tara .I-am zis vanzatorului "daca facea cartofi prajiti si pop corn o luam".Apropo am auzit un comentariu despre telefoane celulare ,toti au umblat la performante tehnice dar nici unul nu are claritatea sonorului buna ,tot cel cu fir este deasupra(surprins si eu).Au nominalizat modele din anumite branduri , dar nici unul care sa intreaca telefonul clasic.
Bine si frumos spus
...deabia astept sa fac proiecte CAD si modelare 3D pe telefon...ce tampenie de afirmatie...