Cu figura acoperită de barba şi părul alb, meşterul pare un înţelept venit peste secole din vreun sfat al bătrânilor. Peste cămaşa ţărănească din cânepă poartă un cojoc gros din piele neagră, decorat cu înflorituri specifice portului tradiţional din Târgu Lăpuş. „E făcut special pentru mine de ultimul meşter care mai era atunci. La vreo două săptămâni a murit”, povesteşte Alexandru Perţa-Cuza, de 63 de ani.

E înconjurat de mese şi scaune (sculptate dintr-o bucată, fără picioare îmbinate), linguri, balanţe, cupe, căni, crucifixe şi machete de case. Toate din lemn. Despre exponatele sale, Perţa spune că sunt „amintiri din copilărie” deoarece printre astfel de obiecte a crescut.

"Nu mă interesează banii. Sunt la fel ca actorii"

„Eu fac lucrări mai mari, explică artistul popular. Dar iarna, când e mai puţin ocupat, face „lucruri mici”, cum le numeşte el: „Astea sunt resturile care îmi rămân. Valorific fiecare bucată de lemn. Oricărei bucăţi care e sortită focului sau putrefacţiei, eu încerc să-i dau viaţă”.


AMINTIRI DIN COPILĂRIE. "Bucăţi" de lemn salvate de meşter

Perţa spune că nu îl interesează dacă vinde sau nu lucrările mici: „Nu mă interesează banii. Sunt la fel ca actorii. Mă interesează să fie sala plină, chiar dacă au plătit sau nu biletul”.

„Eu am crescut într-o familie de ţărani. Tata a fost de principiul că ce poate face omul cu mâna lui, să nu dea banii, începând de la roata de căruţă, de la scaune, la războiul pentru ţesut. Pe vremea mea se folosea cânepa. Acum nu se mai foloseşte, că a fost transformată în drog”, zice şugubăţ meşterul.

Aşa a început, iar cel mai mult a îndrăgit meşteşugul lemnului. A făcut apoi şcoala de artă populară din Baia Mare. „Am vrut să pot face chipuri de oameni”, explică el de ce a vrut să urmeze o şcoală.

Prima troiţă a făcut-o în Timişoara, după revoluţie

Prima lucrare semnată de Perţa este din anul 1960. Pe atunci avea 14 ani, însă începuse să sculpteze în lemn de mai devreme, de pe la 7-8 ani. În anii adolescenţei au fost şi momente care l-au încurajat să continue pe drumul ales: „Când eram copil, mă duceam în fiecare dimineaţă cu oile la păşune”.

Într-o zi, şi-a înscris pe un băţ iniţialele numelui: „P” şi „A”, alături de iniţiala localităţii în care trăia „R” (de la Rogoz). „Şi a ieşit PAR”, îşi amiteşte Perţa. La acea vreme, prin ’56-’57, circulau puţine maşini, dar una a trecut prin zonă şi a oprit în faţa lui. „A coborât o Volgă şi a ieşit un cetăţean care a întrebat: „Măi feciorule, îmi vinzi mie parul ăsta?””, rememorează meşterul. „A băgat mâna în buzunar şi a scos 25 de lei. Pe vremea aceea erau mulţi bani, pentru că solda unui dascăl era 300 de lei.”


TRADIŢIE. Meşteşugul lemnului se transmite din generaţie în generaţie

Mulţi ani însă, în timpul regimului comunist, nu a putut să trăiască numai din meşteşugul lemnului: „Troiţe nu aveai voie să faci”. Aşa că până prin ’82 a lucrat ca miner la Baia Mare, iar apoi s-a mutat la Târgu Lăpuş, unde a fost şeful secţiei „Decoraţiuni din lemn” dintr-o cooperativă meşteşugărească.

„Prima troiţă am făcut-o după revoluţie în faţa catedralei din Timişoara”, povesteşte el. Iar de atunci nu s-a mai oprit: „Sunt peste 2.500 de troiţe pe care le-am ridicat până acum în întreaga Europă”.

Multe dintre ele le-a ridicat pe cheltuială proprie. Şi în România, la început, a ridicat troiţe pe banii lui: la Timişoara, Galaţi, Iaşi sau Putna. Dar „cultura şi arta trec prin stomac: trebuia să supravieţuiesc cu familia. Am făcut şi comandate, dar la preţuri modice”, explică Perţa.

Cruce din lemn, creaţie a meşterului Perţa

Chipuri de ţărani

Cel mai adesea, turiştii vin şi cumpără direct de la el de-acasă: „Acuma sunt destul de cunoscut. Am oamenii mei care vin şi cumpără”. Un client fidel al său are chiar peste 1.500 de piese de-ale sale, adunate de-a lungul timpului.

Se duce şi pe la târguri, însă e cam supărat deoarece multe au devenit comerciale şi se expun tot felul de obiecte care nu mai au nicio legătură cu arta populară autentică: „Cumpără trei mărgele de la chinezi, din Europa, şi le pun pe o aţă. Aia nu-i meşteşug”.

Perţa: "Arta naivă e arta sufletului"