Primul domnitor care a ridicat o mănăstire pe acest loc a fost Vlad Ţepeş, în a doua jumătate a secolului al XV-lea. În 1476, domnitorul a fost ucis şi decapitat pe drumul dintre Bucureşti şi Giurgiu. Capul lui a fost dus la Istanbul, pentru a fi arătat sultanului, iar trupul, potrivit obiceiului, trebuia să fie depus în cea mai apropiată mănăstire care era legată de numele său.

Mormântul lui Vlad Ţepeş

În timpul săpăturilor arheologice din anii 1970-1971 au fost descoperite ruinele bisericii din bârne de lemn ridicate de voievod, urmele a patru-cinci chilii şi fundaţia unui turn clopotniţă, toate aflate pe locul mănăstirii de azi.

În interiorul fostului lăcaş de cult, în dreapta pronaosului, a fost găsit un trup decapitat, fără însemne domneşti, dar înconjurat de monede emise în timpul lui Vlad Ţepeş, ceea ce l-a determinat pe istoricul Constantin Rezachevici să afirme că mănăstirea Comana a fost locul de îngropare al lui Vlad Ţepeş.



În decursul anilor, ctitoria voievodului s-a ruinat, astfel încât în 1588, boierul Radu Şerban, viitor domn al Ţării Româneşti, a hotărât să construiască o mănăstire pe locul ruinelor. Noul lăcaş de cult a fost înconjurat de ziduri puternice, iar patru turnuri de apărare au fost ridicate în colţuri.

Tot el a ridicat şi casa domnească, ale cărei pivniţe s-au păstrat până astăzi. Beciurile cu arcade boltite sunt construite din cărămizi roşiatice, legate între ele cu var nestins şi nisip.



O cetate în mlaştinile Neajlovului

În vechime, călătorii care voiau să ajungă la Comana erau nevoiţi să vină până acolo cu barca sau la bordul vreunei corăbii deoarece mănăstirea, aflată pe o insulă a Baltei Comana, era încercuită de ape, mâluri şi noroaie.

„Era o insulă înconjurată de ape. Un afluent al râului Neajlov, numit Câlniştea, care astăzi este aproape secat, forma insula Comana, astăzi devenită practic pensinsulă”, povesteşte Mihail Muscariu, stareţul mănăstirii. Acum, numai latura de nord mai este delimitată de ape.

Între 1653-1658, Paul de Alep l-a însoţit, ca secretar, pe Macarie de Antiohia în călătoria acestuia în Tara Românească şi în Rusia. Cu această ocazie, el a lăsat câteva rânduri şi despre Comana, pe care a văzut-o în 1657: "Trecând pe nişte drumuri cu hârtoape şi printr-o strâmtoare mare, am ajuns la o mănăstire închinata Sfântului Nicolae, numită Comana. (…) Ea este o mănăstire mare, trainică, închisă cu ziduri de piatră. În cele patru colţuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumuseţarea aspectului şi pentru plimbare”.

“Aceasta mănăstire este aşezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri şi de bălţi, de ape şi de mocirlă de nepătruns. Şi nu este niciun drum care să ducă spre ea, noi înşine trecând prin ele cu corăbiile. Ei spun că, dacă împaratul (sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziţia este foarte puternică şi bine întărită, între locuri care nu îngheaţă niciodată, chiar în iarna cea mai aspră", continuă călătorul.