Oameni şi locuri
De acelasi autor 
Bătrânul lup de Dunăre
 
Andreea Dogar
Sâmbătă, 24 Octombrie 2009
Pentru cine nu o cunoaşte, Dunărea are multe capcane. Nu însă şi pentru fostul comandant de navă Gheorghe Păun, care a navigat pe acest fluviu timp de 40 de ani. "Cine spune că nu a avut accidente pe Dunăre, minte", spune el.

A urmat Şcoala Militară Superioară de Marină de la Constanţa, însă nu a ajuns acolo de bună voie. „La început m-am păcălit”, povesteşte Păun.

"Dădeam maturitatea la Liceul Alexandru Lahovari la Craiova şi a venit un ofiţer de marină militară să recruteze viitorii ofiţeri de marină", îşi aminteşte.

"Aici e armată!"

Însă ofiţerul nu era îmbrăcat în uniformă, aşa că tinerii de 19 ani au crezut că omul era de la marina civilă. A adunat vreo 40 de absolvenţi de liceu şi le-a stârnit interesul prin poveşti despre frumuseţea vieţii pe mare.

"Până la urmă am plecat la Constanţa. Şi când am ajuns la Constanţa ne-am trezit la Şcoala Militară Superioară de Marină. Am vrut şi noi să ieşim în oraş şi la poartă ... santinela: „Aici e armată!”", rememorează. "Şi-l vedem prin curtea şcolii pe comandant, care acum era îmbrăcat ofiţer, locotent de marină cu epoleţii pe umăr".

Toţi au refuzat să dea examenul şi au dat foile goale. "Degeaba", li s-a spus, "care treceţi examenul medical, rămâneţi". Aşa că cei 24 de tineri consideraţi apţi au fost obligaţi să rămână. 

"Mi-a plăcut până la urmă", povesteşte Păun. „Şcoala se făcea ca lumea. 11 luni la şcoală, o lună concediu acasă".

După ce a terminat şcoala a rămas la mare, locotenent pe submarinul Delfinul, timp de opt luni de zile, iar apoi a ajuns la flotila de pe Dunăre.


PASIUNE. De patru ani, fostul comandant plimbă turiştii pe Dunăre

"În 1961, din ordinul ruşilor, s-a tăiat flota şi cam 80% din ofiţeri au fost trecuţi în rezervă", explică Păun. "Se făcuse o comisie care să ne încadreze în viaţa civilă".

"Îmi mirosea numai a velă de vapor"

A ajuns la fabrica de anvelope Popeşti-Leordeni "Danubiana", dar nu s-a putut obişnui cu noul stil de viaţă: „Îmi mirosea numai a velă de vapor. N-am mai rezistat”. Aşa că după un an şi opt luni s-a întors la Giurgiu şi a plecat în navigaţie: "Nu m-am dus la mare. Nu voiam să plec din ţară câte două-trei luni de zile".

Dar socotelile lui nu s-au potrivit cu cele de la faţa locului. Prima cursă pe Dunăre l-a ţinut departe de casă şase luni. A trecut prin Ungaria, Austria, Germania, şi s-a învăţat cu distanţele mari: "Şi de atunci, câte trei-patru luni pe an era ceva obişnuit".

"Noi, zgribuliţi prin porturi"

"De regulă, sărbătorile nu ne prindeau în ţară. Iarna îngheţa Dunărea şi stăteam prin diferite porturi. Se făceau pregătiri, toţi pomii erau iluminaţi şi noi, zgribuliţi prin porturi. Ei, atunci te răscolea", îşi aminteşte Păun, pe care îl aştepta soţia acasă.

Din '65 până în '95 a lucrat în marina comercială, căpitan secund, iar apoi comandant: "Am lucrat pe tot felul de nave: remorchere, împingătoare, de pasageri, inclusiv pe vasul Carpaţi, pe toate sectoarele Dunării, de la Sulina la Regensburg, în Germania".

Navigaţia pe Dunăre e dificilă, spune Păun, mai ales în sectoarele în care terenul este deschis şi vântul puternic, cum sunt Cotu' Pisicii sau Moldova Veche: "Unui pilot, ca să cunoască Dunărea, îi trebuie 8-10 ani de practică".

"După '92 au desfiinţat pilotajul", spune Păun. Aşa că deşi era comandant, a trebuit să înveţe cum se pilotează o navă: „Nu eram străin de Dunăre, dar nu mai pusesem mâna pe cârmă”.

Acum are 73 de ani şi este pensionar, iar de vreo patru ani de zile plimbă turiştii pe Dunăre cu vasul Callatis: "A fost şi prin Bulgaria (proprietarul vasului-n.r.) să caute comandanţi şi n-a găsit. Tinerii au plecat toţi la străini. La Dunăre, navigaţia de marfă e la pământ. Vapoare nu mai sunt, marfă nu mai e. Rămân pasagerii, deci turismul".


 
PE CALLATIS. Steagul de la pupa se profilează pe cerul întunecat de octombrie
 
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Cum se spune...

    de Gyges Segyg, sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 10:17

    ...vant din pupa!

    1. lup de mare

      de dani(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 15:53

      Vantul din pupa nu e bun , cine face o astfel de urare nu a calcat niciodata pe un mijloc de transport pe apa!
      Citesc de la o vreme in multe ziare reportaje despre batrani lupi de mare sau de Dunare. Ca o paranteza , intre ei este o rivalitate similara cu cea dintre dinamovisti si stelisti !
      Mi-as dori ca un reporter sa se intereseze si de actualii lupi de mare sau Dunare , sunt oameni care lucreaza la cele mai mari companii din lume , cu salarii pe masura in zilele noastre (comandantii romani au salariu peste 10 000 de euro la companiile mari) si care au povesti incredibile de spus.

  2. comandant

    de ada(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 10:50

    ce fel de comandat erai mosule daca pina la 60 ani nu ai pus mina pe timona?ai fost doar in plimabare sau erai mai mult cu spritul?halal...stie el ca nu se cara marfuri pe dunare..poate in romania.pe sus totul e in floare tataie!

    1. Comandantu nu tine timona "ada"...

      de CLC autentic(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 15:26

      Cdt-ul spune numai cate grade sa vii la Tb. sau Bd.
      catre Tiomonierul care trage de covrig. La manevre
      grele Cdt-ul isi pune la timona cel mai bun dintre
      timonieri care are reflexe bune si stie cum raspunde
      nava in conditii de vant, curent, cargo, asieta, etc.
      Putini stiu ce-i marinaria si cu ce se mananca.
      De zeci de ani ziaristii scoliti cu spaga fac aceeasi confuzie: "Noduri pe ora" cand Nodul=1Mila/ora.
      Deci Nod/h= acceleratie(spatiu/timp la patrat!!!)
      N-au fost la lectia de fizica saracii.

  3. ai nostrii

    de capitanii(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 10:56

    toti capitanii fluviali romani cu foarte mici exceptii sint niste *****,astfel ca din cauza bauturii provoaca accidente pe dunare.plus ca fura motorina la greu si o dau pe mincarea lor -vodca-luati exemplu de la austrieci,olandezi ,nemti aia sint adevaratii "lupi" fluviali.astia au traditie de sute de ani!!!

    1. Dupa un reportaj frumos, ada de mai sus

      de miticu'(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 14:09

      si cu tine pareti cu atat mai urati. Hidosi.

    2. Toti marinarii beau

      de Mariner batran(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 15:14

      Numai jigodiile nu beau si au doar taratza in cap.
      Am baut cot la cot cu toate nationalitatile pe toate
      vapoarele la bordul carora am fost: nemti, englezi,
      irlandezi (si mai si!), francezi, spanioli, polonezi si
      rusi (la greu), pana si pe musulmanii arabi i-am convins si au baut cu noi.
      Marinar sa nu bea? Must be something wrong with him..

    3. Si Basescu bea si conduce bine

      de Popeye M.(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 15:34

      Bautul da reflexele cele mai bune la timona care nu-i ca un volan de autoturism. Aici trebuie sa te misti incet si bine. Chiar si telegrafistul bate mult mai bine cand are una mica la bord ca nu-i mai tremura mana. Accidentele de navigatie au avut loc
      numai cand factorii implicati au ramas fara bautura.
      Marii pictori au inspiratie numai sub influenta data de alcool sau droguri.

    4. Pamantul e condus numai de betivi si drogati

      de Betivu'(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 15:41

      Informati-va sa vedeti cati presedinti/prim ministri
      nu se-mbata sau se drogheaza. Vuieste presa de al de ei. Bush bea si se drogheaza la greu si a tinut USA 2 mandate in mana, Tony Blair, Sarkozy si altii
      au inceput cu drogurile de la varste fragede. Toate
      parlamentele si guvernele lumii sunt drogate.
      Basescu fiti siguri ca mai ia un mandat asa betiv cum e el.

  4. continuare

    de lup de mare(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 15:53

    Nu despre sprit si femei , ci despre voiaje de 3 luni (mai mult e aproape imposibil de rezistat) in care muncesc 16 ore pe zi , despre piratii de azi (mai multi si mai periculosi decat oricand) , despre riscurile unei decizii care poate costa compania sute de mii de euro , despre problemele pe care le intampina venind cu nava straina in Constanta , despre pasapoarte de complezenta (pariez ca nu ati auzit de asta) , despre mandria de a conduce o nava amiral a flotei britanice (asta e o chestie personala) , despre ajutorul subtire pe care statul roman in frunte cu un fost comandant i-l ofera marinarilor.

  5. mai copii...

    de timonieru'(Vizitator), sâmbătă, 24 octombrie 2009 - 17:11

    care vedeti doar partea plina de "cascaval" a marinariei, dar care habar nu aveti sa mergeti pe coverta unei nave (care stiti cei aia), numai judecati voi oamenii ca 90 la suta din voi ar face in chilotei doar la gandul ca pt zece mii de iepuroi pe luna trebuie sa raspundeti pt 15-20 de vieti (ale celor de pe nava) si pt cateva zeci de milioane de euro (valoarea navei si a marfii). Nu se mai pun cele 4-5 luni in care esti plecat prin Dumnezeu-stie ce mari, mai prinzi si vreun uragan sau taifun pe langa care furtunile din Romania ti se par ploi de vara... Multi din voi nu sunt in stare sa tina o masina pe drum, dar o nava la care trebuie sa iei in calcul, tu ca timonier, curentii, vantul, nivelul de incarcare, timpul de raspuns al carmei...mai copilasi vedeti-va de grisu' vostru cu laptic si nu mai judecati comandantii

    1. Lasa-i in pace !

      de Cardon(Vizitator), luni, 26 octombrie 2009 - 07:47

      Iti bati gura degeaba ! Sigur ca ai dreptate dar mare parte din comentatori au impresia ca o nava de 10 000 tdw. e ca un fel de barcuta pe lacul Cismigiu ! Carnea de porc si navigatia sunt doua lucruri grele si nu-s ptr. toata lumea!. O viata plina de responsabilitati, riscuri si privatiuni.

  6. va inselati

    de daniel(Vizitator), sâmbătă, 12 decembrie 2009 - 20:07

    Il cunosc pe Paun de cand eram copil,si stiu ca ce spune in reportajul de mai sus e adevarat.
    Nu toti marinarii sunt betivi.
    am si lucrat cu el ,lucreaza acum pe callatis datorita mie, eu la-m dus acolo si l-am prezentat proprietarului.Ma numesc Dan;(biju,pentru cunoscuti)am lucrat pe acest vapor cativa ani,si va pot spune ca acest om este deosebit,o exceptie,intre marinari,foarte inteligent,putea fi orice daca nu marinar.AAAAAAAAA,si sa stiti ca motorina nu o vand comandantii"marinarilor"o vand motoristii (cei ce se ocupa de motoare);in cazul "callatisului"Eu.

  7. navigatie

    de stres 70(Vizitator), duminică, 3 ianuarie 2010 - 21:06

    navigatia cu remorchere ,divizia 500 cum se spune cu doua barje aridicat adevarata flota cu impingatoare cub diferite propulsoare,in care nu se mai tine mult cont de vint,de,curent de zona de acostare aglomerata,in care motoarele capsulate si propulsoarele de prova i-si spun cuvintul.sa sscoata o macara tip bocsa, de pe siret in conditii grelr cu un remorcher de 480 cp.si apoi sa faca rondou si sa o duca in zona libera sa vedem cum naviga.nu cu doua propulsoare in care se fece cuplu si nu se transmite prin telegraf comanda la mecanic.SA FIIM REALISTI NAVIGATIA S-A INVATAT PE MONOAX ,APOI...PE CELELALTE.MANEVRA USOARA,FARA INTEMPERIISI ECHIPAJ MAXIM.