Ştiri
De acelasi autor 
Într-un fel arată pensiunea pe site, în alt fel în realitate
 
Mirabela Anghel
Miercuri, 03 Februarie 2010
Proprietarul unei pensiuni maramureşene este acuzat de mai mulţi clienţi că i-a păcălit, oferindu-le cazare în locuri cu mucegai şi igrasie, şi că refuză să le returneze avansul.

Deşi au plătit un avans de peste 10.000 de lei şi au străbătut 650 km pentru a-şi petrece Revelionul în Săcel, judeţul Maramureş, şapte familii din Călăraşi s-au văzut nevoite să-şi găsească un alt loc în care să sărbătorească noaptea dintre ani. Motivul? La pensiune au găsit condiţii de cazare considerate inacceptabile: o singură cabină de duş şi un singur WC pentru toată pensiunea, frig, mizerie, miros de mucegai şi de naftalină.

Reprezentanţii Asociaţiei de Turism Rural, Ecologic şi Cultural le recomandă turiştilor, pentru evitarea unor astfel de situaţii, să verifice dacă pensiunea vizată are certificat de clasificare.

650 km făcuţi degeaba


Mircea Petre are 43 de ani, este din Călăraşi şi reprezintă una dintre cele şapte familii de păgubiţi. El spune că a plătit un avans de 350 de euro, dar a avut surprize.

„Trei familii s-au cazat la pensiunea «Lăcrămioara» şi, pentru că nu mai erau locuri libere, celelalte patru familii (printre care şi a mea) s-au cazat la o altă pensiune. Banii ni i-a luat tot proprietarul de la «Lăcrămioara»”, spune Petre.

El susţine că i se promisese că va primi două camere la parter şi două la etaj, cu băi pe hol. „Am primit toate camerele la etaj, unde era un singur duş şi un singur WC în toată pensiunea. În plus, peste tot mirosea a mucegai şi naftalină. Am decis să plecăm, chiar dacă făcusem degeaba 650 de kilometri. Ni se refuză returnarea avansului de peste 10.000 de lei”, se plânge păgubitul.

Bărbatul mai spune că şi cei care trebuiau să fie cazaţi la „Lăcrămioara” au avut surprize, fapt care i-a determinat să se întoarcă. „Urma să primească apartamente cu băi proprii, însă proprietarul a uitat să menţioneze că apartamentele nu sunt decomandate, şi pentru a ajunge la baie trebuia să treci printr-o altă cameră”, adaugă el.

„Totul este o minciună”

În replică, Vasile Bizău, proprietarul pensiunii „Lăcrămioara”, susţine că acuzaţiile aduse sunt neîntemeiate şi că nu condiţiile de cazare au fost problema. „Totul este o minciună! Am fost sunat de un domn care a dorit să rezerve mai multe locuri la pensiunea «Lăcrămioara». I-am spus că mai am liber doar trei apartamente de câte două camere, fiecare dotat cu baie proprie. Mi-a spus că sunt prieteni şi că nu-i deranjează să împartă baia”, afirmă Vasile Bizău.

Clientul a rezervat trei apartamente pentru şase familii: „Astfel, ieşeau la un preţ mai mic. Însă au venit să se cazeze doar trei familii. Aşa că i-am spus că trebuie să-mi plătească toată diferenţa de 50% rămasă neachitată chiar dacă ceilalţi nu au venit. Acest lucru cred că nu le-a convenit”.

Proprietarul mai spune că şi-a informat clienţii că avansul de 50% se pierde dacă ei nu onorează rezervările făcute, întrucât pensiunea a avut cheltuieli de organizare.

SFATURI

Pe ce criterii să alegeţi o pensiune


Cristina Partal, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), face câteva recomandări.
  • Legalitate. „Întrebaţi dacă pensiunea are certificat de clasificare (n.r. - cereţi să vedeţi documentul). Dacă nu este omologată de Ministerul Turismului, trebuie să aveţi dubii”, afirmă Partal.

  • Afiliere. Un plus de si gu ranţă este adus şi dacă pensiunea face parte dintr-o asociaţie de profil.

  • Forumuri. „Există şi site-urile cu comentarii. Dar aici există şi riscuri – ori să scrie de bine cineva de la pensiune, ori de rău cineva de la concurenţă. Eu m-aş lua după acest aspect doar în proporţie de 40%”, mai spune şefa ANTREC. Din om în om. Informaţi-vă la prieteni ori rude care au mai fost acolo.

  • Chitanţă. În schimbul avansului trebuie neapărat să cereţi chitanţă.

  • Agenţii. „Dacă vreţi să eliminaţi riscurile, puteţi să apelaţi la o agenţie de turism”, spune Partal.

CAZUL „SĂCEL”.
Experţii în protecţia consumatorilor spun că turiştii au dreptul să solicite returnarea avansului. „Ar fi bine să aveţi toate documentele care pot proba existenţa unor diferenţe între oferta iniţială şi ceea ce aţi primit la faţa locului (pliante, mesaje). Puteţi înainta o reclamaţie către Direcţia Generală Control, Autorizare şi Privatizare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului sau către comisariatul local pentru protecţia consumatorilor”, recomandă Mihai Titichi, şef serviciu juridic al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor.
 
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. fals !

    de alex(Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 22:41

    sunt din Iasi,am fost cazat si eu acolo anul trecut...sunt super conditii acolo ! nu uitati, nu e hotel !!! e pensiune rurala in Maramuresul istoric ...podele din lemn, covoare facute chiar de ei, diverse unelte vechi, animale prin curte...asta e o pensiune !

    1. evident

      de Gabriela(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 10:13

      Evident ca romanii gandesc asa. Faci rezervare, platesti dinainte, faceti parte din U.E., invatati sa ganditi ca ei, daca nu, faceti-va rezervare la ...Kabul

  2. fraierii de calarasi

    de fraierii de calarasi (Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 23:11

    ce sa zic, mare stire - niste fraieri din calarasi au vrut sa dea lovitura, au dat mai nimic pe cazare si se asteptau la 5 stele la destinatie. uite ca nu e asa! aviz amatorilor de lucruri mai-ieftine-decat-piata! inainte de a pleca mai exista un forum, o recomandare, etc - calarasenii au intrat si ei pe un site si au crezut tot ce au vazut ca prostii

    1. ba ***** coclit de hardeal,nu vezi ca ai ajuns sa semnezi cu nickul de ''fraieri de calarasi''?

      de anti PROS-TI-E !(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 10:37

      probabil esti mai *** ca ei,altfel nu inteleg cum ajungi sa semnezi cu numele celor pe care ii ataci:);asa te-o prostit slana si palianca incat nici macar un biet nume ca ghitza sau vasalie nu ti-ai putut lua:)

  3. Pe deasupra-i vopsit gardu'

    de Gazdaru B.(Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 23:19

    Ca la noi tzaca-i in floare. Pai sa nu pui prajina pe ei??? Io dau bani buni si ei imi da latrina.
    La greci ma duc mai bine.

    1. Ha Ha ha!

      de ADrian(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 18:57

      citat: „Daca vreti sa eliminati riscurile, puteti sa apelati la o agentie de turism” ... doamne fereste si pazeste!!!

  4. Pensiunea mizerabila

    de Tzapinaru(Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 23:50

    Cunosc pensiunea respectiva.Mizerabila.Anul trecut am oprit sa iau masa acolo.Pe afara arata cumva, cat sa fie vopsit gardu si-nauntru leopardu.Am comandat o mamaliga cu branza, baraboi (cartofi) si carnati de casa (asa scria pe meniu).La desert am comandat clatite cu dulceata (de casa, asa scria pe meniu).Primele au sosit clatitele, dupa vreo ora.Clatitele erau cu dulceata ordinara de la supermarket, nici vorba de dulceata de casa.In final, dupa vreo 2 ore a sosit si mamaliga.Era cu carnati prefabricati de supermarket, nici vorba de carnati de casa.Astea in conditiile in care in cele 2 ore si ceva in tot stabilimentul au au fost ocupate inca 2 mese, restul fiind goale.La un moment dat am vazut in curte un gagiu bortos, la pieptul si burta goale, cu o sapca smechera pe cap.Mutra de mafiot, de ghiolban.Era patronu.Efectiv mi-a fost tarsha sa fac scandal.

    1. Mare greseala!

      de Margelatu(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 02:02

      In Maramures te duci sa vizitezi doar, nu sa si te cazezi ca iei plasa! O zi ajunge ca sa te lamuresti, apoi urci in masina si mergi intr-o zona civilizata. Acolo iti cauti cazare, nu la pensiuni din astea cu buda in santul strazii.

    2. ba auzi vorbe

      de patronu' barbos(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 15:04

      vin' la mine in Maramu', cum te prind si cum te ... pai ce ma tarane, crezi ca esti la Miami Beach aici ? No sintem tzepari in Maramu', cum te prind si cum te ...

    3. baiete, nu ai cei 7 ani de acasa

      de ile(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 01:24

      poate ai fost cu sotia, si ai fost gelos pe proprietarul Pensiunii.
      Nu se gaseste pe Valea Izei, pensiune care sa ofere servicii mai bune.
      Mancare traditionala, gatita pe loc.
      Probabil, produsele voastre semi preparate se fac in zece min...

  5. DACA LUCRURILE SANT REALE,,,,

    de OBIECTIV(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 00:23

    eu stateam asa cum era si la plecare dadeam foc pensiunii,,, asa de suparare si de voie buna,,, poate se linistesc lipitorile astea odata ptr totdeauna,,,, pe de alta parte nu as fi platit nici un leu in avans,, daca voiau bine nu voiau cautam alta pensiune,,, in romania numai asa se poate, adica la fata locului,,,

  6. Tineti minte

    de Strutocamila(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 00:35

    numai la fetele vesele se da avansu inainte.

  7. mizerie

    de mercenarul(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 01:33

    Asa e , e o mizerie ,care nu merita 10 euro pe noapte.........
    Burtosul daca o sa mai pacalesca multi sigur cineva ii pune foc....se poate si accidental..........

  8. Coroana Moldovei din Slanic Moldova un hotel de cosmar

    de mama(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 09:45

    Am fost cu fiul meu la salina la Slanic Moldova, si am ales sa ne cazam la hotelul Corana Moldovei. Tot sejurul a fost un cosmar. Noaptea se inchidea hotelul cu cheia si nu puteai sa iesi in caz de incendiu, mobila este veche la propriu miroase si scartaie, se aude tot din camera vecina parca ar fi langa tine, de masa ce sa mai zic saraca si scumpa. Spun pe site ca au sauna ... buna gluma au o copertina de plastic ...asta e sauna. Desi am cerut factura nu mi s-a dat pe motiv ca tocmai au terminat facturierul, iar casa de marcat nici macar nu era bagata in priza, sa-mi cer banii? nici nu am cu ce sa dovedesc ca am fost acolo, decat cu avansul platit prin banca. ATENTIE MARE CAND ALEGETI HOTELUL!!!

  9. Ne meritam soarta

    de turistu'(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 10:19

    Si la Cheile Dambovicioarei si Bran este la fel. Tot taranul puturos s-a trezit cu turisti naivi la poarta si a vazut cum ii poate insela. Zonele sunt pline de lepre puturoase care inainte nu aveau nici un caine in curte de jeg, dar acum au la pensiune produse din gospodaria proprie. In acele zone se vinde branza ordinara ''in coaja'' jegoasa de brad la preturi astronomice, suveniruri si artizanat ''facut manual'' -la chinezi. Treziti-va oameni buni si nu mai aruncati cu bani in putorile acelea si fiti pretentiosi cu banii vostrii. Lasati-i sa moara de foame in colibele lor jegoase asteptand fraieri sa-i arda la buzunar. In timpul saptamanii stati in trafic in Buc pentru ca sa faceti banii pe care in weekend ii aruncati stand in traficul si jegurile de pe Valea Prahovei.

    1. "Turistule",du-te tare cu centrare!

      de Adrian din Bran(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 11:00

      Auzi bucurestene figurant,(si ma refer la toti sudistii cu basini in cap si "Touareg" sau "X5"),ia-ti mataluzza cotetul de masina si du-te tare,cu centrare in Bragadiru,Lehliu sau Slobozia,la pensiune de chirpici,unde ai voie sa scuipi si seminte in camera.
      Lasa ardelenii sa se bucura si ochii si fizicul lor de mizerabilul de Bran si imprejurimi,si lasati-ne in durerea noastra.De cocalari ca voi nu ducem lipsa oricum,dar la toti ne este grau...:)))

    2. @Adrian de Stan si Bran

      de Ben Dover(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 14:44

      Stim ca esti satul de cocalari, o tu regele lor!

  10. ce '' seriosi si cinstiti'' sunt ardelenii(morosenii)

    de woooow,...(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 10:39

    cica ei '' is'' mai seriosi si de '' traba '' ca cei peste CARPATI;de unde se vede ca doar gura e de ei!

    1. Pentru taranul de fiu meu

      de tatal lui Adrian din Bran(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 11:49

      Auzi tarane din Bran, lasa oamenii in pace sa isi expuna punctul de vedere (daca sti ce e ala), si nu mai generaliza. Vazand comment-ul tau toata lumea ar putea generaliza privind calitatea oamenilor din Bran, desi nu ar fi o parere veridica, nu e vina nimanui ca tu nu faci cinste zonei.
      Branza in coaja, afinata la sticla de cola, si celelalte produse sunt tzepe date de oameni ca tine care nu fac cinste zonei.
      Pesemne ai vreo 'afacere' de familie, ori niste frustrari, dar nu dispera, poate trece vreun bucurestean figurant si iti cumpara si tie o punga de seminte (desi mai bine imi luau mie un durex acum ceva vreme si scapau de abjectiile tale).

    2. De la sudisti salutari

      de sudist cocalar etc(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 13:41

      Din banii dati de noi, sudistii, v-ati dat afara voi parlitztii, mamele din case- la vandut branza de la supermarket in coaja de brad din drum, sa puteti inchiria si un cotetz de gaini la preturile de care v-au spus vecinii vostrii ciorditori ca le-au vazut in Austria si Germania. Aveti noroc de cateva dealuri din care ati furat lemne si v-ati facut colibe de furati lumea cu ele. Are dreptate ''turistu' '' fiti mai pretentiosi la calitate si oferte, nu dati nici un ban inainte si veti vedea cati vor mai exista din baloshii proprietari de pensiuni. Si pt voi ''proprietarilor'' aveti grija cum si cui dati tzepele ca nu urca masina de pompieri la toate peticele voastre de pamant reimpartite la a treia mana, pe care ati ridicat cocioabe ''clasate''. Furi unul, doi, dar al treilea regleaza oferta pt toti. Succes!

  11. asa nu

    de george(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 11:15

    si eu am fost in maramures si merg ori de cate ori am ocazia (la schi,la paste , de craciun etc)pot sa spun ca-mi pare rau de ceea ce s-a intamplat la acea pensiune ,dar tin sa va anunt ca eu am fost la o pensiune"anca"din desesti , aproape de partia din cavnic (nu vreau sa fac publicitate,poate pe viitor nu mai gasesc loc liber)o raritate de pensiune,frumoasa ,rurala ,traditionala!gazdele adica proprietarii ne-au indopar cu mancare ca pe curcani inainte sa-i tai!noi toti de infometati de la oras nu puteam pur si simplu sa mancam cata mancare ne-a pus pe masa (aici ma refer mic dejun nu cu margarina si gem ci cu oua lapte ,cascaval,paine de casa)nu va mai spusn pranzul si cina !cine lua pranzul nu mai era in stare s ia cina assa ca saream peste pranz!sunt pensiuni care au fotografii ata interior cat si exterior ,nu inteleg cum altii pot fi fraieriti!

    1. am avut parte de acelasi "tratament" cu mancare in alta parte

      de Blonda cu NFace roz(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 17:17

      in Padina-Pestera..dar nu spun unde pt ca NU vreau sa navaleasca lumea acolo! Ideea e ca am mancat ASA bunatati acolo, inclusiv zacusca cu ciuperci si zacusca cu fasole (facuta sub nasul nostru, am si mestecat in oala:), palinca (eheheh) si niste mormane de mancare la pranz si cina de puteam sa mor dupa o masa de-aia (cu 4 snitzele la persoana...sau cu ditai halca de pui pe un MUNTE de cartofi prajiti cu cascaval etc)..noroc ca urcam pe munte. Oameni extraordinari. Cazare ca in casuta piticilor...ce asternuturi frumoase, colorate vesel..era ca in tabara, hihi..nu a deranjat pe nimeni WC-ul pe hol...pe bune, m-as muta acolo MAINE. Dimineata, peisaj pe fereastra demn de Heidi. Nu m-am simtit niciodata mai bine ca in locul ala incredibil (si am calatorit F MULT).

  12. Maramures

    de eu(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 11:29

    Posibilitatea de a lua teapa in Maramures este de peste 60%. Zona s-a dezvoltat atat de haotic in ultimii 10 ani incat e mai bine sa verifici dinainte unde ajungi, prin internet/rude/prieteni.
    Daca nu stii nimic despre hotelul/pensiunea respectiva mai bine stai acasa.
    Faptul ca si-au facut un site nu e relevant. Realitatea de la fata locului s-ar putea sa fie alta.

    1. inebunit

      de cineva(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 22:55

      sunt inebunit sa dorm in asternuturile colorate ale propietarilor :)sa le simt mirosul, sa fiu inconjurat de obiecte personalizate ale acestora..o minunatie cand pui capul pe perna pe care a dormit propietareasa..

  13. despre CEC...

    de Alx MAX(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 11:30

    Dar despre magarii de la CEC, care percep comisioane pentru taxele platite cu cardul la stat, nu spune nimeni nimic?

  14. nu suntem unici

    de mark(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 13:48

    Domnilor lucrurile acestea pot fi intalnite oricunde in lume. Anul trecut in perioada sarbatorilor pascale am plecat la Londra. Rezervarea la hotel am facut-o pe internet apoi am fost contactat telefonic de catre cei de la hotel. Toate bune si frumoase pana am ajuns acolo. Conditiile erau jalnice chiar ramasesem stupefiat cum de este posibil asa ceva. Camera a costat 90 de lire pe seara, conditiile trebuiau sa fie de 3 stele dar de unde atatea stele. Dupa o discutie amiabila cu receptionerii au recunoscut ca a fost o greseala si am fost cazat intr-un alt hotel (probabil acelasi patron) nefiind necesar sa platesc diferenta de bani.
    Deci, se intampla si la case mai mari

  15. sunt si pensiuni exceptionale in maramures

    de turistu amagit(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 14:47

    Cei din cazul de fata au avut ghinion si nu s-au informat inainte. Asta a fost greseala lor. De acord cu George de mai sus: cumnatul meu a fost la o pensiune in Maramures (langa Sighet) despre care mi-a povestit numi de la fabulos in sus. Si tot asa: mi-a spus ca efectiv a fost ghiftuit ca mancare si bautura (atentie) totul inclus. O nebunie: 2 feluri de ciorba la pranz, tochitura, prajiturica obligatorie dupa fiecare masa. A fost ceva de vis. Si conditii de cazare si tot. Sa mai intre pe internet dnii din Calarasi data viitoare. Apropo ! Info: tepari sunt efectiv pest tot si in Maramures, si in Londra si la Paris si la bulgari. Totul e sa stii sa te feresti de ei.

  16. vrem separare !

    de kimi(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 15:06

    pacat, niste fraieri din sud habar n-au ce vorbesc....stati dracu' la pensiunile voastre din sud ! va cunosc si imi dau seama ca sunteti de o suta de ori mai rai si mai lenesi decat ardelenii ! ce buna ar fi autonomia.....ati fi pierduti fara noi! Sunteti un popor urat si negricios, va comportati ca atare !

    1. vreti suparare??

      de antikimichu(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 16:49

      suntetzi un neam de slugi care se culca cu ciorapii de plastic in picioare, halesc slana si se trag din niste tarfe pe care le-au kordit ungurii...ati lins la cizme austriece sute de ani pana au venit " sudistii" sa va elibereze...vai muma voastra de fatalai care stati ascunsi dupa fusta muierilor

    2. .......

      de din bucuresti(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 21:10

      stai linistit ca nici noi nu va halim,vrem separare

    3. ......

      de Draculette(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 21:20

      Vai de tine, mai fato!!! Stropesti cu venin de parca te-ai numi Ildiko!!! Du-te coana si calareste pana in stepele Mongoliei, nu inainte de a-ti lua sub sa (alaturi de halca de pastrama (pardon, slana)) si un exemplar din Robert Roessler!!!

  17. Lacramioara

    de bucuresteanu(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 15:36

    Am fost in vara lui 2009 cu sotia mea la Sacel in pensiunea Lacramioara. Fata de cele spuse pe forum aici de cititori iata ce pot zice. gazda, dl Bizau, om amabil si f primitor. Pensiunea curata, cu covoare si blanuri de animale, camera stil rustic. Mancare multa si buna, dulceata de casa in cantitati mari si unt mult la micul dejun plus multa sunca de casa. Pretuyri medii spre maricele dar in general acceptabile. Ce nu era OK: proprietarul (care apropo nu e un burtos ordinar ci un barbat simpatic, serios, inalt, cam la 45 de ani) a decis sa betoneze juma de curte si sa faca un f mare foisor, asa ca in loc sa te lafai in iarba stai pe ciment. Iarba o gasesti departe in fundul curtii, langa ferma de animale.
    Cand cereai de mancare la moicul dejun venea repede comanda in schimb la pranz riscai sa astepti si o ora chiar mai mult. Mi a placut ca impunea decenta in pensiune si nu dadea voie sa faci scandal si betii noaptea. Asa ca in general bilantul e pozitiv, poate mai ajung pe acolo.

    1. ne lasi?

      de cineva(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 22:51

      eu nu cred povesti cu lucruri naturale la pensiune. la modul in care practica turismul totul e de la hipermarket. masa probabil o plateai ca la restaurant diferenta era ca la restaurant ai fi avut posibilitatea sa alegi, aici iti dadea meniu fix. ca nu se apuca sa gateasca si sa cumpere pentru tine chiar ce vroiau ei. la pranz iti mai scapau suplimentar o ciorba probabildar nu prea mult ca vorba aia, e turism rural si te bucuri de o bucata de iarba in coltul curtii. :) asa e peste tot in maramures, cazare in mijlocul satului, pe strada praf si materiale de constructii iar nenea gospodarul ia pielea de pe tine ca iti ofera un petec de iarba in curte. scuze, nu am nimic cu tine si poate gresesc, insa cam asta e maramuresul in parerea mea. peisaje frumoase insa greu de atins. si scumpete.

  18. E simplu !

    de Fireman(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 17:57

    Focul rezolva totul.Se poarta !

  19. Atentie mare!

    de Emily(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 18:46

    Asa am patit si eu la Praid, O cunostinta mi-a recomandat o pensiune normala cu baie proprie si bucatarie, am dat telefon si am cerut informatii la care m-a asigurat linistita ca pensiunea respectiva, are baie si bucatarie. Cind am ajuns acolo, stupoare, o camera amenajata intr-o fosta baie, baia murdara de-ti vine sa vomiti, latrina in curte de pici in jos si bucataria amenajata afara , acoperita cu acoperisul de lemn de ploua inauntru si era frig de clantane dintii, apa din fintina si foc cu lemne in soba numai la cerere si contracost. Groaznic! Deoarece nu stiam multe si eram prima data acolo am rabdat si a doua oara am fost din nou si am cautat alta pensiune.

  20. Pentru astfel de situatii exista

    de Petre Gherman (Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 20:49

    www.thankyou.ro Singurul sistem de recomandare din Romania. NU exista clienti nemultumiti ci doar in locul nepotrivit pentru ca nu stiu la ce sa se astepte. Daca te uiti la o fotografie si pe baza ei iti faci tot felul de asteptari este si vina ta. Inainte sa mergi intr-un loc informeaza-te.

  21. si eu am luat teapa

    de cineva(Vizitator), miercuri, 3 februarie 2010 - 22:46

    si eu am luat teapa in maramures. ca sa nu mai vorbesc de banii platiti.

  22. vadu izei

    de cuni(Vizitator), joi, 4 februarie 2010 - 05:38

    am patit la fel in vadu izei la o pensiune care era prezentata f frumos pe net,am dicutat detaliile cu proprietara si a zis ca totul e ok dar cand am ajuns acolo era diferenta in rau.s-au invatat si maramuresenii sa fie parsivi ca cei de pe valea prahovei.

  23. Tzepe in toata lumea

    de eu(Vizitator), joi, 4 februarie 2010 - 12:12

    Mai oameni, faptul ca in Romania se trage tzeapa la foc continuu, nu inseamna ca in alte tari(vestice si civilizate) nu o iei pe coaje daca nu esti atent. Eram in trafic demential pe soselele Germaniei si am hotarat sa ies de pe autostrada si sa gasesc o pensiune pana a dou-a zi. Am tras la o pensiune mare de beton de neam prost (cam ca alea prin Romania) care mi-o recomandase la benzinarie. Neamtzul ignorant, fara pic de Engleza in el mi-a dat o camera pe 40 euro si mi-a zis ca eu sunt singurul in hotel si ca el pleaca. S-a facut ca-mi da drumul la caldura (erau -15 afara) si dus a fost. Mi-a aratat sa folosesc intrarea din spate iar eu am plecat sa mananc la popas ESSO pana se incalzea camera. La intoarcere nu mai era nimeni acolo si in camera erau tot -15. Am rezistat 30 minute cu cizmele in picioare timp in care ma gandeam sa-i sparg totul in camera dar m-am abtiunut si apoi am plecat si cu banii luati.

  24. Pagubitul

    de Mircea Petre(Vizitator), joi, 4 februarie 2010 - 14:03

    Sunt unul dintre cei care au luat teapa Sacel.Patronul cand am facut rezervarea ne-a spus ca urma sa stam in apartament cu 2 camere si baie comuna insa baia era intr-una dintre camere.Pentru asta urma sa platim 300e de persoana cu demipensiune.In cealalta pensiune trebuia sa avem o baie pe hol la 2 camere iar noi am gasit o baie la 4 camere.Nu cred ca am fost foarte fitosi cand nu am acceptat aceste conditii de cazare si la acest pret.Nu am mai spus ca pe masa la desert avea mamaliga prajita cu magiun la desert sau ca in camere mirosea a vechi si a naftalina.Ne-am dorit mult sa vedem Maramuresul dar n-a fost sa fie.

  25. Nu e adevarat!!!sunt conditii excelente!!!

    de ile(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 00:27

    cunosc Pensiunea Lacramioara!Am fost acolo de mai multe ori!Domnilor de la Calarasi , se pare ca aveti o problema legata de intelegerea pe care ati facut-o. Daca patronul pensiunii spune ca ati rezervat 3 apartamente penru 6 familii, iar voi ati fost doar trei familii, cine e de vina?sa plateasca cine a rezervat!Pensiunea e ok din toate punctele de vedere, cred ca voi aveti probleme. Domnule, Petre Mircea l-am sunat pe patron si l-am intrebat de cazul dumitale si nu te cunostea, spunandu-mi ca alti doi domni au fost organizatorii de grup.Se pare ca dumneata nu stii cu cine ai vorbit si nu ai fost informat corect de organizatorul de grup!Patronul mi-a spus ca organizotorul l-a rugat sa ii gaseasca locuri la alta pensiune unde mai erau locuri la Rev si conditiile de 2 margarte au fost acceptate!!!

    1. Explicatii

      de MIRCEA PETRE(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 15:08

      Nu s-a pus niciodata problema ca s-au facut rezervari pentru mai multe persoane .De fapt s-au rezervat 2 apartamente pentru 4 familii iar la pensiunea Lacramioara au venit doar 3 familii din cela 4.Cel care nu a venit era fratele unuia din cei 3 deci urmau sa locuiasca impreuna 2 frati cu sotiile lor.Problema a fost ca baia era doar intr-o camera si nu era cu acces comun.Asta a fost la Lacramioara iar la cealalta unde urma sa locuiesc eu cu alte 3 familii aveam o singura baie la 4 familii.

    2. Mircea Petre

      de Mircea Petre(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 15:10

      Iar faptul ca nu ma cunoaste nu este adevarat .Mie mi-a trimis pe mail contul unde sa viram banii de avans si eu am platit avansul pentru cele 4 familii care urma sa locuim in pensiunea de 2 margarete.

  26. ati confundat pensiunile!!!

    de florina(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 01:18

    nu confundati pensiunile!!!Patronul detine doar Pensiunea Lacramioara,care are 3 margarete si functioneaza de 2 ani, nu si pe cealalta. Pt ca a facut o recomandare e acuzat ca are ,,pensiunea,, plina de mizerie, dar nu e a lui!!!
    Inainte de a face acuze asupra calitatii cititi legislatia in vigoare ,domnilor. Daca faceti o rezervare, sa va asumati si obligatiile pt ea. Maramures inseamna traditie, iar pensiunea lacramioara are programe nemaipomentie pt fiecare moment din an. Mancarea dureaza pt ca se face pe loc, si nu din produse semipreparate, k pe la voi la Bucuresti!
    Cred ca este cam tarziu pt regrete si ca sunteti intentionat pusi sa faceti asta.
    ziarul ar trebui sa vina la fata locului si apoi sa scrie articole nefondate!!!

    1. Lamuriri necesare

      de Mircea Petre(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 15:31

      Noi nu am rezervat 3 apartamente ci doar 2 in care trebuiau sa stea 4 familii compuse din 2 amici si doi frati.Unul din frati nu a mai venit parca intuind ceva dar nu ar fi fost nici o problema apartamentul urmand a fi platit integral.Cele 3 familii au fost deranjate de faptul ca baia din apartamente nu era comuna ci era intr-una din camere asta contrar celor discutate telefonic in momentul rezervarii.Despre cealalta pensiune stiam ca este de 2 margarete dar noua ne-a spus ca avem o baie pe hol la 2 camere si nu cum am gasit acolo o baie la 4 camere.

    2. Lamuriri necesare

      de Mircea Petre(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 15:31

      Noi nu am rezervat 3 apartamente ci doar 2 in care trebuiau sa stea 4 familii compuse din 2 amici si doi frati.Unul din frati nu a mai venit parca intuind ceva dar nu ar fi fost nici o problema apartamentul urmand a fi platit integral.Cele 3 familii au fost deranjate de faptul ca baia din apartamente nu era comuna ci era intr-una din camere asta contrar celor discutate telefonic in momentul rezervarii.Despre cealalta pensiune stiam ca este de 2 margarete dar noua ne-a spus ca avem o baie pe hol la 2 camere si nu cum am gasit acolo o baie la 4 camere.

  27. Ziarista

    de bogdan(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 09:43

    Ce nu inteleg eu la articolele de genul asta : de ce nu a fost acolo tovarasa ziarista ?! Dupa aia sa scrie articolul.

  28. Pagubitul din nou

    de Mircea Petre (Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 15:37

    Nu cred ca cineva ar accepta sa stea la coada la baie si sa plateasca 500 e de familie pentru asta.Daca ne-ar fi spus adevarul la telefon in momentul rezervarii nu am fi fost de acord si am fi ales o alta locatie.La fel a fost si cu cele 3 familii care au platit avans 7000 ron pentru cele 2 apartamente si nu 3 cum spune patronul.Daca ar fi stiut ca baia din apartamente nu este comuna nu ar fi acceptat.Asta e de fapt problema noastra si nu cum a spus patronul.

  29. Pagubitul

    de Mircea Petre(Vizitator), vineri, 5 februarie 2010 - 15:42

    S-au rezervat doar 2 apartamente pentru 4 familii din care era 2 sotii erau frati gemeni.Unul dintre ei n-a mai venit parca simtind ceva necurat.Asta nu ar fi fost o problema pentru cel care a venit el urmand a plati la final si locul pentru fratele sau.Deci sa fie clar nu banii si rezervarile au fost o problema ci faptul ca am fost mintiti din start asupra conditiilor de cazare.A se vedea ca pe site-ul pensiunii nu este specificat cum sunt dispuse baile in apartamente.Multumesc pentru intelegere.